La întrebarea ,,Ce mai poate oferi literatura de astăzi?” Dorel Raape răspunde prin Cazania Îngerului Căzut, Baia-Mare, 2003, Editura ,,Zestrea”. Cel de-al doilea titlu, Jurnalul Sărmanului Dionis sau despre Complexul Humbert-Lolita, plasează volumul în contextul literaturii contemporane, în același timp, inovează nu atât prin temă, cât prin compoziție. Se poate remarca în ultima vreme tendința scriitorilor în alegerea motivului îngerului, exemple revelatorii fiind Andrei Pleșu cu Despre Îngeri, Ana Blandiana cu La cules de îngeri, sau Gh. Dinulescu, Îngerul  contabil. Cu toate acestea, cartea are meritul de a nu cădea în deja-vu-ul literar. Mai mult decât atât, cititorul este provocat la o literatură de gradul doi, un hibrid de citat biblic, predică și pagină de Jurnal.

Deși ne aflăm în în fața unei cazanii, autorul nu respectă întru totul canoanele speciei, însă dispariția frontierelor nu afectează cu nimic semantica textului. Partea întâi a fiecărui capitol ne prezintă figura unui înger prezent încă de la zidirea lumii: ,,Am fost acolo, am fost acolo”spui asta tot timpul, cât orgoliu poți avea!”

Prin încercarea lui de a se măsura cu Dumnezeu, el cade luciferic, motivând astfel titul: ,,N-am modificat nimic. El e vinovat. El e cu vorbitul și scrisul. Eu sunt cu gânditul. El e Cuvântul, Eu sunt Gândul. […]Dacă aș fi fost eu, eu  aș fi încurcat gândurile, nu limbile oamenilor din Babilon”.

Cu ajutorul acestui diavol păzitor, Dorel Raape schimbă perspectiva auctorială asupra lumii  și o supune unei reinterpretări ontologice. Ca să transfigureze demitizarea și desacrazarea lumii, autorul încorporează ideilor sensuri cel puțin neașteptate. Paginile atinse de aripa expresionsmului prezintă o lume bolnavă de singuratate, disperată și plictisită cronic. Dacă ne întoarcem privirea, spre Iona soresciană vedem că el nu mai ,,putea” să învie pe când omul raapian, dacă ne e permis, este prea plictisit să o mai facă. Ușor exagerate, ideile surprind cititorul prin viziunea unui Dumnezeu care doarme încă din a șaptea zi, a unui Fiu Actor care e fericit în masura în care e iubit de public, a unui diavol care ,,iese la arat în Ierusalim” sau a unei ,,kama-sutre a răstignirilor”. Atitudinea nu este numai cea a unui Toma, ci și a omului care se complace și-și așteaptă sfârșitul, murind, de fapt cu mult înainte: ,,Sunt viu dar parcă sunt mort”.

Pentru că, îngerii sunt dublul ceresc al omului ne e permis să ne jucam cu textul biblic. Dacă ne gândim bine, odinioară zeii nu jurau pe Styx de frică să nu devină muritori ? Noi astăzi de ce ne mai temem?

 

Ramona GAVRILOAIA

Revista ATENEU noiembrie-decembrie 2004


0 comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *