Ev. Ioan I, 1 – 17
-…mort fără lumină…
– Uff, ce mai zgheară popa ăsta ! Mort fără lumină ?! Aproape adormisem, ce-i aşa mare chestie să mori fără lumină?! Şi El a murit fără lumină, nu i-a ţinut nimeni lumânarea aprinsă la capul încoronat cu spini şi a înviat şi s-a ridicat la ceruri şi şade în dreapta Tatălui… Am fost acolo şi ştiu că a murit fără lumină, El Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut… Ce mai zgheară popa acesta, zgheară de nu mai poate dormi un creştin în biserică. Marcu nu a fost acolo, nici Tatăl nici Duhul lor Sfânt nu a fost acolo, eu am fost acolo cine i-a spus atunci că în ceasul al nouălea a strigat: „Eloi, Eloi, lama sabactani !” Luca s-a aflat şi el în treabă şi a scris că era pe la ceasul al şaselea, nici el nu a fost acolo, eu am fost. Era o zi minunată cum n-a mai fost până atunci nici de atunci, eram zdrobit, leşinat de bucurie, un adevărat extaz şi mă ţineam aproape de Maria Magdalena, ea a fost acolo dar nu a scris nimic. El a zis doar: „Mi-e sete!” Unul dintre ostaşi mei a pus într-o ramură de isop un burete cu oţet şi i l-a dus la gură, El a gustat oţetul a zis: „S-a isprăvit!” şi a murit, şi-a dat Duhul. Şi-a dat Duhul Sfânt cel ce de la Tatăl purcede. Augustin nefericitul a zis: „…Duhul Sânt cel ce de la Tatăl şi Fiul purcede…” poate avea dreptate am fost acolo când „Duhul Lui Sfânt” a ieşit din El de s-a cutremurat Pământul cu tot cu Universul în care se învârte. Duhul Sfânt cel de viaţă dătător a ieşit din El când era pe cruce şi nimeni nu-i ţinea la cap o lumânare, a murit fără lumină.
-…mort fără lumină…
– Ce mai zgheară popa ăsta, ce-i aşa mare chestie că tânărul ăsta a murit fără lumină?! Şi tâlharii din dreapta şi stânga Lui şi-au dat duhul lor banal, nu sfânt tot fără lumină…
– În ceasul al şaselea a început să se întunece, în ceasul al nouălea perdeaua dinăuntru templului s-a rupt în două de sus până jos, pământul s-a cutremurat…
– Aproape adormisem, aşa a început dărâmarea Templului lui Solomon de la perdea de la catapeteasmă… Ce zgheară popa ăsta…
– Nu te mai tângui atât, ştiu că suferi când îţi aduci aminte. De răul tău nu pot asculta liturghia…
– Aici erai Frumosule, nu scap de tine nicăieri…
– Nu-mi place dar trebuie să te marchez strict mai ales aici în casa Domnului…
– Domnului antrenor, aşa ţi-a dat indicaţie Domnul, domnul antrenor!
– Te marchez dar tot ai reuşit să mă fentezi, aseară ai reuşit să mă driblezi, să mă scârbeşti. Ai reuşit să mă scârbeşti cu ce l-ai pus să facă cu baba. Dacă făcea ce a făcut cu o fată tânără frumoasă doar mă întristam cum am m-am mai întristat şi altă dată, baba m-a scârbit.
-E plin Iadul de curve bătrâne, nici o târfă tânără nu e în Iad, asta e o taină pe care nu o pot pătrunde dar aseară a fost doar vina ta.
– Întotdeauna găseşti că e doar vina mea…
– Cine i-a băgat în suflet frica că ar putea să-l muşte tocmai de.… şi să-l lase fără frumuseţe de …?Tu!
– Frica e începutul înţelepciunii. Credeam că dacă îi bag în suflet frica asta nu va face aşa ceva niciodată…
– Frica de Domnul e începutul înţelepciunii Frumosule, nu frica de muşcătura femeii. Din cauza ta şi a fricii pe care i-ai băgat-o în suflet a trebuit să găsesc o femeie fără dinţi, găsisem o frumuseţe de fată fără nici o carie…
– Cel mai mult m-ai scârbit când baba şi-a scos proteza şi a stins lumina.
– Ştiu că poţi vedea şi pe întuneric…
– Ne rugăm pentru robul lui Dumnezeu mort fără lumină…
– Nu mai zghera popo, ce-i mare daravelă e că a murit fără lumină. Frumosule, veni vorba de lumină, de ce tot se roagă popa acesta şi zgheară de mă surzeşte că a murit unul fără lumină?
– Te prefaci Viclene că nu şti că lumina e frumoasă?!
-„A văzut că lumina e bună!”
-A văzut că lumina e frumoasă! Mai trebuie să citeşti câteva mii de ani Scriptura ca să o înţelegi. Şi cu Luca te-ai înşelat adineauri când te tânguiai. Luca deşi nu era acolo scrie că El a murit la al nouălea ceas. „Am fost acolo, am fost acolo !” spui tot timpul, cât orgoliu poţi avea!
-„Fără lumină!”…Miroase a tămâie, ce miros nesuferit, nu mă pot învăţa cu mirosul acesta. Popa ăsta zgheară şi dă cu tămâie, am să plec. Ştiu că nu pot scăpa de marcajul tău, poţi să rămâi şi să asculţi liturghia fără „tânguirile mele”. Sunt orgolios…!!! Cel dintâi cuvânt a Lui a fost „Să fie lumină!”, eu ştiu că a zis:” Să se facă lumină!” şi nu „Să fie lumină!” eu ştiu că unii zic că ştiu. „Fiat lux!” a scris preasmeritul Ieronim… Eu sunt preasmerit. La început era Cuvântul. Dacă…dacă eu aş fi fost la început aşa s-ar fi scris: „La început a fost Gândul!” Eu sunt gândul… La început, „Cel fără de sfârşit şi de început” ar fi făcut bine înainte de a vorbi şi de a zice să se facă lumină să se fi gândit la consecinţele vorbelor. Bine ar fi făcut să gândească, să gândească de mai multe ori până să vorbească. A creat Cerul şi Pământul şi pe urmă a continuat să vorbească fără să gândească. „Şi Cuvântul era de la Dumnezeu Şi Dumnezeu era Cuvântul!” Şi …şi Gândul Universul acesta e o treabă negândită. Dar dacă Gândul e chiar Duhul Sfânt duh care e şi în mine… Sunt atât de inteligent, în mine e Gândul, în mine străluceşte gândul. Gândul…Duh… Spirit. Sunt gând, sunt Spirit, sunt Sfânt, sunt Duhul Sfânt. El s-a născut din Tatăl, eu, noi nu suntem îngeri, nu suntem sfinţi născuţi din Gând… Precum cuvântul, din Tatăl e născut, nu făcut, aşa şi eu din Duhul Sfânt sunt născut. Gândul din Duhul Sfânt născut nu făcut… Suntem asemenea Lor şi sigur mai inteligenţi…
0 comentarii